Toți secretarii de stat ai ALDE și-au dat demisia

Toți secretarii de stat ai ALDE și-au dat demisia
Publicat: 24/11/2015, 17:23
Actualizat: 12/10/2016, 11:30

„Așa cum spuneam săptămâna trecută, și pentru a întări statutul de singur partid de Opoziție care funcționează cu un grup consistent în Parlament — ALDE, toți secretarii de stat din guvernarea precedentă și-au prezentat demisiile. Au mai fost două sau trei cazuri de colegi care au rămas pentru că au fost solicitați de miniștri să rămână, fiind singurii care cunoșteau cum să meargă lucrurile mai departe”, a spus Daniel Constantin.

Acesta a adăugat că și secretarii de stat care nu și-au prezentat deja demisia urmează să o facă, iar mai apoi premierul Cioloș trebuie să semnze și să publice aceste decizii. Constantin a ținut să menționeze că foștii secretari de stat ai ALDE ocupă funcții de conducere în departamentele formațiunii politice și vor monitoriza atent actualul program de guvernare.

„Așteptăm să vedem care sunt completările pe care le va aduce Guvernul până pe data de 15 decembrie, astfel încât să încercăm să ne asigurăm că măsurile pe care le-am luat în guvernarea precedentă și care sunt absolut necesare pentru mediul de afaceri se vor menține. Vom atrage atenția de fiecare dată când se va face o greșeală și când o măsură care nu este în interesul politicii pe care noi o promovăm se încearcă a fi promovată”, a adăugat copreședintele ALDE.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Fiica transgender a lui Elon Musk face dezvăluiri despre copilăria ei și spune că amintirile...
Cine va fi ELIMINAT de la ”Insula Iubirii”. Ispitele le-au făcut fenta, iar noi am...
FOTO. Ioana Tamaș, apariție incendiară în costum de baie. Imaigni hot cu soția lui Gabi...
Suspectul crimei din Brăila a mărturisit tot ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic! Ce confesiune...
Ungaria acuză Ucraina că „şantajează” ţările care vor negocieri de pace: Va trebui să luăm...
Am aflat CINE e noul iubit al Emei Uta! Va zbura în Mykonos unde e...
Misterioasa moarte a celei mai iubite actrițe! Dezvăluiri TRAGICE despre sfârșitul ei! Soțul, principalul suspect
De ce vin turişti din China, Coreea sau Australia să înveţe limba română. Cursul costă...
'O minciună, o înscenare!' Fiica suspectului crimei din Brăila face acuzații grave
Anunț de ultimă oră despre pensiile românilor! Daniel Baciu spune ce se va întâmpla cu...
Au făcut spectacol în valurile mării! Laurette, Andra sau Alexandra Stan nu au ţinut cont...
Ce înseamnă P-R-N-D-S-B la cutia automată? Ce pățești dacă oprești motorul în Drive?
Ciolacu şi Orban au pus la cale un tren de mare viteză care să lege...
Descoperire SUMBRĂ despre COPIII din familiile care se MUTĂ DES
Se acordă gratuit pentru proprietarii de teren din România. Au extins lista. Lege nouă din...
Tragedia prin care trece Dan Diaconescu. Dumnezeu să te odihnească!
Gabriela Cristea și familia, situație neplăcută la finalul vacanței. Ce i s-a întâmplat prezentatoarei în...
Infracțiunile odioase care ar fi avut loc în palatul unde doctorița are cabinetul, în care...
Culiță Sterp, amintiri traumatizante din copilărie: „Râdeau copiii de mine.”
De ce a murit, de fapt, Sorin Nazîru după ce a făcut o banală baie...
BANCUL ZILEI. Bubulina în noaptea nunții: - Bulă, te rog să fii tandru cu mine!
Kamala Harris este susținută de Barack Obama pentru alegerile prezidențiale din SUA